Vineri, 21 februarie 2025, elevii claselor de Teologie din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi au avut parte de o încheiere emoționantă a Săptămânii ,,Școala altfel".
La invitația domnilor profesori Sarafim Răzvan-Gabriel și Postolachi Vasile, pr. Cristian Alexandru - membru al Corului Tronos al Patriarhiei Române și compozitor de muzică bizantină - a susținut un atelier de creație psaltică.
Mai exact, în Paraclisul Seminarului invitatul special a compus un tropar al Sfântului Cuvios Ioan Iacob, care va deveni imnul Seminarului dorohoian. Plini de emoție, alături de părintele invitat și de domnul profesor Sarafim Răzvan-Gabriel, elevii au cântat în premieră acest tropar în fața icoanei Sfântului Ioan Iacob. Părintele Cristian a răsplătit, prin har, entuziasmul elevilor seminariști interpretându-le atât piese psaltice cât și câteva compoziții inspirate din versurile marelui poet Mihai Eminescu.
"De astăzi înainte vom avea un tropar, imn de laudă adus Sfântului nostru ocrotitor: Ioan Iacob de la Neamț și un axion duminical închinat Preacuratei Maicii Domnului. Mulțumim din suflet părintelui Cristian Alexandru pentru dragostea și prietenia cu care a răspuns invitației noastre. Deși, în modestia sa, părintele pare un om simplu, totuși este un mare compozitor de muzică bisericească al zilelor noastre" a declarat domnul Sarafim Răzvan-Gabriel, profesor de muzică în cadrul Seminarului dorohoian.