În perioada 14-16 septembrie 2016, împreună cu colegul meu, Ilie-Cristian Tofan, am avut privilegiul de a continua munca începută la Iași, alături de domnul Cristian Neguț, la seminarul de formare care de această dată a avut loc la Miclăușeni. Participarea la acest training a fost, cu certitudine, una din cele mai utile experiențe de care am avut parte.
Accentul a fost pus pe importanța lucrului în echipă, ca mijloc de îmbunătățire a comunicării, a relațiilor și cooperării cu ceilalți și totodată ca mijloc de dezvoltare personală. În vederea realizării acestor obiective, în decursul sesiunilor s-a dezbătut „Teoria lui Dale” care chiar și după 80 de ani de la apariție, aduce numeroase beneficii atât la nivel individual cât și la nivelul echipelor de lucru. Iar acest fapt se datorează evoluției de la a citi, la a asculta și mai apoi chiar și la predare. De asemenea, ne-au fost prezentate metodele de învățare eficientă cu scopul de a facilita procesul de acumulare a cunoștințelor prin practică, demonstrații, discuții de grup, învățarea celorlalți, vizualizarea informațiilor și învățarea dirijată de punerea întrebărilor. Aceste metode de învățare au fost completate și de „Ciclul lui Kolb” - una din cele mai aplicate și eficiente metode de învățare deoarece îmbină experiența concretă - ce stă la baza percepției și reflexiei, observarea reflexivă - prin punerea întrebărilor, conceptualizarea - prin transpunerea într-o teorie și nu în ultimul rând, experimentarea - prin testarea practică. O altă strategie de învățare și de vizualizare a informațiilor este „Roata Conștientizării” ce surprinde ansamblul format din senzații, imagini, sentimente și gânduri.
Nădăjduiesc ca cele trei zile petrecute la Miclăușeni alături de domnul Neguț și de echipa de viitori formatori din care am făcut parte, să își atingă scopul, iar astfel calitățile, informațiile și abilitățile dobândite să le putem aplica și împărtăși altora, la rândul nostru.
(Cezar-Ilie Murariu)