Festivitatea de Premiere an școlar 2022-2023

Împreună am reușit să ducem la bun sfârșit încă un an școlar din viața de licean, respectiv de preșcolar. Încă un an din nobila profesie de cadru didactic ne-a dat șansa de a evolua atât în plan personal, cât și profesional, fiind alături unii de alții, profesori, elevi și părinți.

În clipele încărcate de emoția festivității de încheiere a anului școlar, recunoștința se îndreaptă către fiecare persoană care a înțeles că Seminarul teologic dorohoian reprezintă colaborare.

Merită mulțumiri fiecare angajat, al acestei instituții de învățământ, care a înțeles a fi cu adevărat parte din viața Seminarului.

Recunoștință deplină și părinților pentru implicare și susținere!

Felicitări pentru promovare, dragi elevi!

Felicitări celor care ați făcut cunoscut numele Seminarului prin reușitele voastre la concursuri și olimpiade!

Zile senine în vacanță, pline de clipe memorabile!