În cadrul manifestărilor specifice Săptămânii Educației Globale din acest an, având tema „Pace pentru planetă. O planetă a păcii”, elevi din clasa a IX-a B și profesori ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi au participat miercuri, 15 noiembrie a.c., sub coordonarea părintelui director, la activitatea „Împreună vom reuși!” din cadrul proiectului de parteneriat educațional „Copiii - primele victime ale conflictelor”.
Proiectul, încheiat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Școala Gimnazială nr. 1 Dorohoi, Liceul ,,Regina Maria”) și cu Primăria Dorohoi, are ca scop educarea preșcolarilor și a elevilor în spiritul păcii, al cooperării și al prieteniei, ca valori principale ale păcii mondiale, prin formarea comportamentelor de prietenie și prețuire reciprocă.
Copiii trebuie ajutați să înțeleagă că un conflict (în egală măsură unul minor sau unul de amploare) nu poate fi niciodată soluția pentru problemele apărute. Războaiele nu înseamnă progres, ci suferință, moarte, durere ce nu poate fi alinată niciodată. Statisticile arată că în prezent există pe planetă aproximativ 20 de conflicte armate majore.
Dascălii, aflați aproape de sufletele și de rațiunea copiilor, sunt datori să sădească în inimile lor un strop de pace, de dragoste pentru semeni, pentru natură, pentru tot ce Dumnezeu a creat frumos și înălțător. Comportamentul pașnic este, fără îndoială, unul din cele mai importante scopuri al educației.
„Împreună vom reuși!” a fost activitatea finală, comună, a proiectului și a constat în prezentarea mesajelor de pace ale copiilor și elevilor, intonarea imnului SEG, realizarea „cercului prieteniei" și lansarea mesajelor scrise pe baloane spre înaltul cerului - un gest simbolic de transmitere a gândurilor de prețuire și solidaritate către toți copiii lumii.