Mihai Eminescu – o conștiință vie a culturii române

Într-un context cultural și educațional marcat de dinamism, acces rapid la informație, valorile culturii naționale riscă să fie percepute de către tineri ca aparținând unui trecut îndepărtat, lipsit de relevanță pentru realitățile contemporane. În acest cadru, opera și personalitatea lui Mihai Eminescu capătă o importanță deosebită, întrucât ele reprezintă nu doar un patrimoniu literar de referință, ci și o expresie profundă a conștiinței naționale, a spiritului critic și a universalității gândirii românești.

Cu prilejul împlinirii a 176 de ani de la ivirea Luceafărului Literaturii Române, joi, 15 ianuarie 2026, elevi și cadre didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi au participat la un moment dedicat Zilei Culturii Naționale, în cadrul unui proiect, sugestiv intitulat: „Mihai Eminescu – o conștiință vie a culturii române”.

Coordonat de prof. Ignat Cristina-Ionela, prof. Sarafim Răzvan -Gabriel, desfășurat cu sprijinul și susținerea Părintelui Director, pr. prof. Chichioacă Petru-Georgel, acest proiect face parte dintr-o serie de manifestări educative dedicate Marelui Poet.

Manifestările culturale au debutat cu prezentarea unui material PowerPoint privind activitatea publicistică a lui Eminescu, urmată de rezolvarea unui Rebus, realizat de elevii clasei a XI-a B, Huțanu-Alexoaie Sebastian și Moise Diana. Totodată, tinerii însetați de cultură, membri ai Cenaclului „Haris” și ai Grupului Vocal „Simbol”, au prezentat un montaj literar-artistic sensibilizând auditoriul. 

Gândul către personalitatea complexă a culturii române s-a îndreptat și prin intermediul concursului „Scrisoare către Eminescu”.

După activitățile desfășurate în Sala de Festivități a școlii, s-au depus jerbe la bustul Poetului din Parcul cu Eminescu și Creangă.

Desfășurarea acestor manifestări culturale este justificată de necesitatea cultivării respectului pentru valorile autentice ale culturii române, de stimularea interesului elevilor pentru literatură și de formarea unei conștiințe culturale solide, deschise atât spre tradiția națională, cât și spre universalitate. 

Elevii au conștientizat că Eminescu nu aparține trecutului. El ne aparține nouă, celor care încă îi citim versurile și îi înțelegem neliniștile. Cultura este cea care ne ține împreună. Atât timp cât Eminescu este citit, cultura română este vie. ( prof. Ignat Cristina, prof. Sarafim Răzvan)