Săptămâna Toleranţei şi Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală

În săptămâna 25.01.-01.02.2022, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Ioan Iacob’’ Dorohoi s-a desfăşurat SĂPTĂMÂNA TOLERANŢEI, o acţiune mixtă pe tema violenţei şcolare, organizată de membrii Comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenţei,a faptelor de corupţie şi a discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii şi de Grupul de acţiune Anti Bullying, sub coordonarea directorului instituţiei, pr. prof. Chichioacă Petru-Georgel.

Violenţa şcolară reprezintă o problemă reală şi de actualitate cu care comunităţile de elevi se confruntă şi care poate sparge echilibrul emoţional firesc al victimei. Efectele pe care violenţa le produce pot fi, de cele mai multe ori, ireversibile sau pot avea un impact major asupra dezvoltării elevului. În urma unui studiu efectuat pe un eşantion de elevi din 160 de ţări, 2 din 3 participanţi au recunoscut că sunt îngrijoraţi de violenţa din şi de pe lângă şcoală.

Având în vedere aceste puncte de plecare, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Siguranţă Şcolară, susţine constant eforturile de prevenire şi combatere a violenţei şcolare. Pentru a marca ziua de 30 ianuarie - Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală - directorul unităţii de învăţământ împreună cu membrii celor două comisii (Comisia de prevenire a violenţei şi Grupul de actiune Anti Bullying) au decis să desfaşoare activitatea IA ATITUDINE, spune STOP VIOLENŢEI! Titlul activităţii coincide cu mesajul ales de Poliţia Română împotriva violenţei psihologice.

Grupul ţintă a fost reprezentat de elevii claselor IX-XII, ambele specializări, care au participat la diverse aplicaţii pe tema nonviolenţei, dintre care menţionăm următoarele:

-Studiu de caz: Bullying - în această etapă, s-a prezentat cazul unei eleve din şcola noastră (fără a i se menţiona identitatea), s-au discutat şi dezbătut îndelung implicaţiile pe care fenomenul bullying îl are asupra elevilor

-Realizarea, prezentarea şi promovarea unui material informativ Power Point de către eleva Prodan Edera, clasa a XI-a B

-Activităţi comune elevi-membrii comisiilor: runde de întrebări, discuţii, dezbateri

-VIOLENŢA ÎN SOCIETATE - elevii au fost invitaţi să participe la un concurs de creaţie artistică pe tema nonviolenţei. Concursul a fost anunţat cu o săptămâna înainte iar cea mai frumoasă lucrare afost premiată vineri, 28.01.2022. Câştigătoarea concursului a fost eleva Prodan Ramona-Maria care a venit cu o idee originală şi cu un mesaj pe măsură: ’’BEE kind to others!’’

Aceste acţiuni mixte au avut drept obiective:

-optimizarea comunicării între elevi, familiile acestora şi profesori

-conştientizarea fenomenului de violenţă fizică, verbală dar şi a violenţei la distanţă (agresivitatea din mediul on-line/virtual)

-implicarea elevilor în prevenirea şi combaterea violenţei şcolare

-participarea activă a elevilor din cadrul Seminarului, ca actori principali dar şi ca parteneri la toate acţiunile antiviolenţă

-centrarea prevenirii violenţei pe educaţie şi pe valorile civismului democratic

În cadrul sesiunilor de discuţii, elevii au manifestat un real interes, participând activ, adresând multe întrebări, explicând unele metode folosite de ei pentru a-şi potoli pornirile agresive, atunci când acestea apar. Am aflat astfel că unii adolscenţi încearcă evitarea escaladării unui conflict prin diverse metode clasice, cum ar fi să numere până la 10, să asculte muzică relaxantă atunci când este posibil, să citească, sau chiar să ajute familia la treburile casnice. Elevilor li s-au sugerat şi alte metode de a-şi gestiona furia, neliniştea, supărarea sau chiar durerea. Cei mai mulţi dintre elevi şi-au manifestat dorinţa de a lua parte şi la alte activităţi viitoare pe această temă atât de controversată.

(Responsabil comisie-Prof. Vlad Istrate)