Joi, 13 noiembrie 2025, elevii claselor a IX-a și a X-a de la liceele din municipiul Dorohoi au participat la conferința „Scoate violența școlară afară din anonimat”, desfășurată în Sala Teatrului Dorohoi, între orele 11:00-12:30. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Botoșani, ai Penitenciarului Botoșani și ai Serviciului de Probațiune Botoșani, care au discutat despre prevenirea și combaterea violenței în mediul educațional. De la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au participat elevii claselor a X-a A și a X-a B.
În debutul comunicărilor, domnul prof. Gheorghe-Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Botoșani a subliniat că „fenomenul violenței a scăzut în acest an”, iar participanții au fost îndemnați la „alegeri asumate, implicare în stoparea fenomenului violenței” și la conștientizarea faptului că „suntem suma alegerilor noastre”. Elevii au urmărit cu interes prezentările invitaților și au vizionat un interviu emoționant cu o persoană privată de libertate, care a împărtășit experiența sa privind consecințele grave ale implicării în fapte ilegale, oferind un puternic mesaj de reflecție adolescenților prezenți.
Astfel de activități sunt necesare și bine-venite, confirmând rolul esențial al educației în formarea tinerilor și arătând că școala nu este doar un spațiu al cunoașterii, ci și al responsabilității, al alegerilor conștiente și al cultivării valorilor care dau sens vieții și libertății personale.
(Prof. Puiu Mariana-Otilia, Pr. Prof. Pristavu Cosmin-Constantin)

