Sfintii Trei Ierarhi, patroni și ocrotitori ai Școlilor de Teologie Ortodoxă
Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt prăznuiți în fiecare an pe 30 ianuarie. Deși Biserica îi pomenește separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie - 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiți împreună pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.
În vechime apăruseră neînțelegeri între creștini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. După câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, Sfântului Ioan Mauropos i-au apărut cei trei sfinți împreuna și i-au grăit:
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la toți trei într-o singură zi și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi, în fața lui Dumnezeu, una suntem."
În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este o sărbătoare a comuniunii. Ea ne descoperă că, după cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu duce la dezbinare și nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemati să trăim separat unii de alții sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi - unul în celălalt.
Sfântul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a născut în jurul anului 329. A studiat cu retori și filosofi celebri în Cezareea Palestinei, Constantinopol și Atena. Avea o statură înaltă, era slab și negricios la față, cu o barbă mare, neagră. Părinții spun că nu a avut timp să se înălbească pentru că a trăit numai cincizeci de ani. Ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se săvârșește de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paști, al Crăciunului și Bobotezei, și pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile.
A făcut incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina și Egipt pentru a cunoaște modul în care viețuiau călugării în singurătate. El i-a adunat pe aceștia în locuri organizate, stabilind și o rânduială pentru acest mod de viețuire. În anul 358 a pus temelia primei comunități de obște, pe malul râului Isis, lângă Neocezareea. Aici redactează, împreună cu Sfântul Grigorie, Filocalia - o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari și mici.
În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decăzute, spitale pentru leproși etc.
Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos și a celor care tăgăduiau dumnezeirea Sfântului Duh. A trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie, în anul 379.
Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadocia. Primele studii le-a făcut în familie. În Capadocia a studiat gramatica până la vârsta de 12 ani, iar între 350-358 a fost prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatăl său și episcop de către Sfântul Vasile cel Mare. A legat o prietenie atât de strânsă cu Sfântul Vasile cel Mare, încât se spunea despre ei că „sunt două trupuri, însă un singur suflet". Sfântul Grigorie de Nazianz era de statură mijlocie și avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venită de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), când vorbea în Constantinopol despre Sfânta Treime.
Numele de „Teologul" l-a primit după susținerea celor cinci Cuvântări teologice în anul 380, la Constantinopol, în Biserica Învierii.
Sfântul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.
Spre bătrânețe, a cerut de la împăratul Teodosie cel Mare să trăiască retras, în liniște: „Și eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri mărețe. Nu cer aur, nu tăblițe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puțin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toți, chiar și de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva, decât spre Dumnezeu". În această retragere scria ceea ce împărtășise credincioșilor în biserică. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit și abia apoi a scris. A trecut la cele veșnice pe 25 ianuarie în anul 389/390.
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354. A rămas orfan de tată din copilărie. După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan s-a retras în munții din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuți lângă acest sihastru, s-a retras vreme de doi ani într-o peșteră. A fost hirotonit diacon în anul 381, de către episcopul Meletie, și preot în anul 386, de către episcopul Flavian, urmașul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, a predicat în Antiohia în fiecare duminică și sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, lupta împotriva păgânismului, maniheismului, gnosticismului, arianismului și iudaismului. În anul 397 a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat și a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A înființat instituții de ajutoare a bolnavilor, săracilor și oamenilor în vârstă, primind numele de „ambasadorul saracilor".
În timpul Sfântului Ioan Gură de Aur nu exista un formular fix, așa cum există în prezent, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan a adunat într-un formular actele cultice și rugăciunile și a dat naștere Liturghiei care îi poartă numele și care este cel mai des săvârșită.
Se crede că în vremea în care era diacon a scris cel mai cutremurător tratat despre preoție. Este conceput în șase cărți, sub forma unui dialog. Redăm câteva rânduri din acest tratat: „Când preotul invocă Sfântul Duh și săvârșește jertfa cea prea înfricoșată, când el stă în continuă atingere cu Stăpânul obștesc al tuturor, spune-mi, în ce rang îl vom așeza? Câtă curăție și câtă evlavie vom cere de la el? Gândește-te, ce mâini trebuie sa fie acelea care săvârșesc aceste lucruri, ce limbă trebuie să fie aceea care rostește acele cuvinte? Cât de curat și de sfânt trebuie să fie sufletul care primește un așa de mare Duh? În acele momente, îngerii asistă pe preot și întreaga ceată a puterilor cerești strigă cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce stă așezat" (Despre preoție, cartea VI, 4).
Sfântul Ioan Gură de Aur a trecut la cele veșnice pe 14 septembrie 407, zicând: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!".
Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.
Sursa: www.crestinortodox.ro