Programul de transformare a școlilor din Romania: Ziua de Comunitate la Seminarul Teologic Dorohoi
Programul de transformare a școlilor din România continuă să genereze inițiative valoroase și la nivel local, iar Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi se numără printre instituțiile implicate activ în acest demers. Astăzi, 11 februarie 2026, în sala de festivități a liceului, s-a desfășurat activitatea intitulată „Ziua de Comunitate”, parte integrantă a programului AVE – Asociația pentru Valori în Educație, program național desfǎsurat pe parcursul a trei ani, care susține dezvoltarea unei educații moderne, centrate pe valori, colaborare și performanță.
Evenimentul a avut drept obiectiv principal consolidarea legăturii dintre școală și comunitate, reunind profesori, elevi, părinți și reprezentanți ai comunității locale într-un cadru deschis dialogului și reflecției. „Ziua de Comunitate” a fost concepută ca un spațiu de comunicare autentică, în care participanții au fost încurajați să își exprime opiniile în mod asertiv, să identifice provocările existente și să contribuie activ la conturarea unor direcții comune de dezvoltare. Inițiativa a urmărit transformarea școlii într-un mediu al învățării de calitate și al formării unor tineri bine pregătiți pentru viață și pentru integrarea pe piața muncii.
Pentru a facilita schimbul de idei și implicarea tuturor celor prezenți, participanții au fost împărțiți în patru grupe de lucru. Fiecare echipă a abordat unul dintre cei patru piloni esențiali ai programului: „Școala Bucuriei”, „Leadership”, „Bucuria Învățării” și „Tranziția de la școală la piața muncii”. În cadrul discuțiilor, au fost analizate atât punctele forte ale instituției, cât și dificultățile întâmpinate în activitatea educațională. S-au formulat propuneri concrete, soluții aplicabile și strategii menite să îmbunătățească actul didactic și climatul școlar, punând accent pe responsabilitate, colaborare și implicare activă.
Activitatea se înscrie în continuarea demersurilor începute în luna ianuarie a acestui an, când un grup de cinci cadre didactice ale liceului a participat la un stagiu de formare organizat de AVE la Colegiul Național Nicolae Titulescu, Pucioasa. Acolo, profesorii au avut oportunitatea de a observa modele de bune practici, de a asista la lecții demonstrative și de a învăța metode moderne de predare, centrate pe elev.
„Ziua de Comunitate” a reprezentat, astfel, un pas important în procesul de transformare a școlii, oferind un cadru real de colaborare și asumare comună a obiectivelor educaționale, în beneficiul întregii comunități.
