Seminarul ne-a unit, timpul ne-a maturizat, Dumnezeu ne-a adunat din nou
După 20 de ani, acasă la Seminar - inimile au bătut din nou la fel
Revederile sunt daruri rare, iar unele dintre ele poartă în suflet o lumină aparte, asemenea unei întoarceri tainice în timp. Ziua de 15 februarie 2026 va rămâne pentru noi, promoția 2006 a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, o filă de neuitat, scrisă cu emoție, recunoștință și bucurie sfântă. După douăzeci de ani de la absolvire, Dumnezeu ne-a învrednicit să ne regăsim aproape în aceeași formulă în care am plecat pe drumurile vieții, de data aceasta însoțiți de soțiile și copiii noștri, semne vii ale împlinirii și binecuvântării primite.
Întâlnirea noastră nu a fost doar o simplă rememorare a anilor de seminar, ci o adevărată întoarcere acasă. Ne-am privit unii pe alții cu aceeași sinceritate și căldură, ca și cum vacanța de vară tocmai se încheiase și urma să ne reîntoarcem în bănci, la strană, în paraclis sau în curtea care ne-a fost martoră formării noastre. Timpul nu a șters legătura dintre noi, ci a așezat peste ea maturitate, experiență și o mai profundă înțelegere a drumului fiecăruia.
Fiecare dintre noi a ales o cale, dar toate aceste căi duc spre aceeași Lumină. Unii au răspuns chemării de a sluji în Sfântul Altar, devenind păstori de suflete, alții au ales profesii diferite, însă toți, fără excepție, Îl slăvim pe Dumnezeu acolo unde ne-a rânduit. Seminarul ne-a învățat nu doar teologie, ci și teologia vieții – cum să fim oameni, cum să ne purtăm crucea, cum să ne bucurăm și cum să rămânem frați dincolo de distanțe și ani.
Un moment deosebit de emoționant a fost reîntâlnirea cu părintele nostru spiritual și fost diriginte, Cătălin Ifrim, cel care ne-a fost nu doar îndrumător, ci și model de dăruire, echilibru și dragoste părintească. Prezența sa ne-a adus aminte de anii în care ne forma cu răbdare, cu fermitate și cu multă căldură sufletească, punând în fiecare dintre noi semințele unei vieți trăite în Hristos.
Ne-a onorat cu prezența și actualul părinte director, Petru Georgel Chichioacă, cel care duce mai departe lucrarea sfântă a acestei instituții, păstrând vie flacăra formării teologice și umane pentru noile generații de seminariști. Cuvintele sale ne-au adus bucurie și ne-au făcut să simțim că rămânem, peste ani, fii ai aceleiași case.
Un gând plin de recunoștință și dor s-a îndreptat către cel care ne-a marcat profund anii de formare, vrednicul de pomenire, părintele director Constantin Muha, plecat mult prea devreme la Domnul. Golul lăsat de trecerea sa în veșnicie nu poate fi umplut, dar prezența doamnei preotese Mariana Muha, în mijlocul nostru, a fost o mângâiere și o binecuvântare. Prin lacrimi și zâmbete, am simțit că părintele Muha a fost și rămâne parte din sufletul acestei promoții, din identitatea noastră și din ceea ce am devenit.
Ne-am adus aminte de orele de curs, de ascultările de la strană, de emoțiile ascultărilor, testelor şi tezelor, de serile petrecute împreună, de sfaturile primite la timp și de năzbâtiile tinereții. Toate acestea, care odinioară ni se păreau firești, astăzi au căpătat o valoare inestimabilă. Seminarul nu a fost doar o școală, ci o familie, un loc al formării caracterelor și al întâlnirii reale cu Hristos.
Ne-am bucurat, de asemenea, de prezența părintelui pedagog Ionuț Crețu, cel care în anii de seminar ne-a fost un îndrumător atent și apropiat sufletelor noastre. Revederea cu sfinția sa ne-a readus în inimă amintirea grijii părintești și a sfatului bun oferit la vreme potrivită, pentru care îi purtăm o vie recunoștință.
Prezența soțiilor și a copiilor noștri a dat întâlnirii o dimensiune și mai profundă. Ei sunt rodul anilor care au trecut, dovada că timpul nu a fost doar o succesiune de zile, ci o lucrare continuă a harului în viața noastră. Privindu-ne unii pe alții alături de familiile noastre, am înțeles cât de frumos a lucrat Dumnezeu cu fiecare și cât de diferite, dar în același timp binecuvântate, sunt drumurile noastre.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, de comuniune și recunoștință. Ne-am bucurat de fiecare îmbrățișare, de fiecare amintire, de fiecare clipă petrecută împreună. Am retrăit emoția revederii, am depănat amintiri și am simțit că legătura dintre noi nu s-a rupt niciodată, ci a rămas vie, hrănită de rugăciune și de dragostea frățească.
Această întâlnire ne-a arătat încă o dată că adevăratele valori nu se pierd în timp. Prietenia, credința, respectul și recunoștința sunt comori pe care Seminarul ni le-a așezat în suflet și care ne însoțesc oriunde ne-am afla. Fiecare dintre noi poartă în inimă o parte din acei ani și din acel duh care ne-a format.
Privind în urmă, nu putem decât să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate: pentru profesorii care ne-au format, pentru colegii care ne-au devenit frați, pentru încercările care ne-au întărit și pentru bucuriile care ne-au unit. Această revedere nu a fost doar o aniversare a celor două decenii de la absolvire, ci o mărturisire a faptului că Seminarul rămâne viu în noi și prin noi.
Plecăm mai departe fiecare spre locul în care suntem rânduiți, dar cu sufletul îmbogățit, cu inima plină și cu dorința de a nu lăsa să treacă alți douăzeci de ani până la următoarea întâlnire. Pentru că acolo unde există credință, prietenie și amintiri sfinte, timpul nu desparte, ci unește.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Stelian - Andrei Covalciuc(absolvent, promoția 2006)
